blog de leigh

dar ca să nu emit aberaţiuni, anunţ numai că scoţienii chiar ştiu să facă muzică. părerea nu e numai a mea. în altă ordine de idei, dacă nu aţi făcut-o până acum, trebuie să ascultaţi Glasvegas (o combinaţie între Glasgow şi Las Vegas), măcar de dragul meu, ok?

o să fie ok cu băieţii aştia, PRESIMT.

poate ar trebui să vă spun despre ce am văzut în bolton
sau cum a fost când m-am urcat singură în autobuz pe o vreme infernală
şi am pornit spre Wigan
poate ar trebui să vă spun despre Mark care a fost extrem de drăguţ
şi cum mi-a vorbit el şi eu am înţeles fiecare cuvinţel şi el pe ale mele
ceea ce mi s-a părut o adevărat biruinţă a comunicării în limba engleză
sau poate despre cum am mâncat io pentru prima dată fish and chips
încurajată de marius şi susţinută de zâmbetele a doi vânzători debusolaţi
că io vreau cod şi nu peştele pe care îl mănâncă mai toţi englezii
sau poate ar trebui să vă spun cum am probat cam zece-doişpe sutiene
ca să ajung la concluzia că de fapt mărimea mea nu se fabrică aici (!)
adică ori mai mari, ori mai mici, aşa că a trebuit să mă adaptez cumva
sau poate ar trebui să vă povestesc că mi-am găsit în sfârşit o eşarfă indie
cam cum are cătălin numai că a lui e roşie toată a mea are şi nuanţe de lila şi siclam
mai de fete adică
sau poate ar trebui să vă povestesc despre cum băieţii mei vorbesc despre dinţi
cu voce tare şi pe mine mai că mă umflă râsul că vorbesc practic în acelaşi timp
însă eu îi ascult că mi-s dragi (e şi ascultarea o biruinţă a comunicării)
sau să vă povestesc despre automatul de umbrele care mi s-a părut o chestie supersecsi
sau despre cursul de tehnică fotografică la care visez în secret
sau despre cartea pe care o citesc şi care analizează moartea poeziei britanice, cel puţin în contextul literar american, căci de americani e scrisă,
sau despre primul plic pe care l-am primit pe numele meu şi care conţinea cardul de reduceri la farmacia Boots care îmi place mie cel mai mult
sau despre ziua oasis de pe canalul Q când am ascultat toată ziua numai şi numai Oasis
sau despre blugii mei excesiv de evazaţi sau despre cât de dor îmi este de fratele meu şi de mama
poate ar trebui să vă povestesc despre faptul că nu pot asculta mixuri de-ale lui george aici pe străzi, ci numai şi numai rock alternativ sau indie,
sau despre faptul că nu mai ştiu ce să mai cred despre ce se scrie astăzi în limba română, eu însămi neştiind încotro să o iau pe linia asta,
sau despre cum am alergat aseară prin casă, fugeam de toblerone şi mimam un sprint jucăuş şi marius se uita la noi neştiind ce să creadă,
sau despre cum zice marius despre toblerone că e “bursuc” că doarme cât de des şi cât de mult poate, şi eu ştiu că îi zice “bursuc” pentru că, într-un fel, îi este drag,
şi despre cum am mai râs noi când am aflat că marius este alintat de soţia lui drept “ţestosul”, pentru că, de fapt, ne-a plăcut să aflăm asta,
sau despre cum toate bluzele mele sunt variaţiuni de lila, siclam, movuliu şi culoarea vântului turbat, deseori în combinaţii cu verde,
sau despre cum îmi caut eu o rochiţă de purtat peste blugi,
sau despre cum e disperat marius când mergem la cumpărături că stăm câte “53 de minute calculat pe ceas” şi el trebuie să ne aştepte în maşină şi mai ronţăie câte o pungă de alune,
sau despre cum vin ploile brusc şi brusc se înseninează,
însă
nu zic nimic de toate astea, după cum vedeţi,
ci doar vă ataşez aici o melodie care pe mine
deci pe mine – nu e obligatoriu şi pe voi -
mă face să lăcrimez, mă impresionează şi mă face o LĂCRĂMIOARĂ,
mai ales că în clip am recunoscut locuri prin care am fost recent,
roata din manchester, clădirile, străzile şi un fel de a fi
şi, mai ales,
UN FEL DE A TE ÎNTOARCE.

din acest clip, lui toblerone i-au plăcut cel mai mult
CĂŢEII

privind UK Documentaries (noi alintăm locul în care ne aflăm spunându-i “Imperiu”, lucru care, de altfel, e adevărat). E un pic ciudat să vă povestesc o emisiune, dar promit că o să fiu cât de scurtisimă pot. Aşadar, la UK Documentaries aseară am dat de emisiunea “Wild Thing I love You”, dedicată căprioarelor. Bill Bailey, gazda emisiunii, alături de o echipă de experţi, încearcă să salveze viaţa animalelor vulnerabile. Semnalul de alarmă vine din regiunea New Forest (sudul Angliei) unde mai multe căprioare sunt găsite ucise pe marginea unei străzi care străbate pădurea, evident, de către maşini. Echipa e compusă dintr-un ecologist care cunoaşte bine regiunea, un zoolog care cercetează obiceiurile de habitat ale acestora şi de un inginer şmecher care, din câte am înţeles, e gata să creeze orice dispozitiv au oamenii nevoie pentru a proteja animalele. Montează camere de filmat nocture şi observă care este motivul pentru care se întâmplă aceste accidente. Nu vă imaginaţi că mor pe capete. E de ajuns să găsească 2-3 şi oamenii se îngrijorează. Mi s-a părut un aspect foarte important. Aşadar, în urma înregistrării nocturne oamenii observă că gingaşele căprioare traversează strada în turmă. Este o şosea împădurită şi pare foarte circulată. Aşa că oamenii trec la treabă. Se întâlnesc cu alţi specialişti pentru a afla ce anume le determină pe căprioare să traverseze strada. Descoperă aşadar că partea celalată de pădure le oferă căprioarelor tot felul de chestii de mâncat şi de habitat (verdeaţă, pajişte drăguţă cu iarbă mereu verde, chestii din astea) şi că acesta se pare că e motivul principal al aventurării lor în care unele îşi pierd viaţa. Aşadar, mai întâi vor lua măsuri în ceea ce priveşte vizibilitatea conducătorilor auto: mai taie din copaci şi din crengi, pentru că strada şerpuieşte, iar la curbe, copăceii şi boscheţii îi împiedică pe şoferi să vadă din timp căprioarele care le ies în faţă pe autostradă. Apoi, găsesc un fel de podeţ dezafectat şi, cu sprijinul autorităţilor locale, îl transformă într-o adevărată potecă largă pe deasupra autostrăzii cumva, pun pământ pentru a crea impresia de sălbatic, chiar şi iarbă, tocmai pentru a le îndemna pe căprioare să traverseze pe acolo. În unele locuri folosesc gard, dar nu orice fel de gard, ci dintr-un fel de nuieluşe pentru a crea din nou impresia de natural. Nu vor să pună gard peste tot pentru că, zic ei, ar crea o mutaţie în habitatul lor şi le-ar împedica dezvoltarea. Practic, căprioarele dintr-o parte a şoselei se vor dezvolta într-un anume fel, iar cele din cealaltă parte, în alt fel, în funcţie de ce le oferă natura, mai ales că este vorba de două specii diferite de căprioare. Aşadar, după ce au identificat “Punctul fierbinte” prin care căprioarele trec dintr-o parte în alta şi după ce au luat aceste măsuri s-au mai gândit la ceva: au creat în partea defavorizată de pădure, un soi de pajişte după modelul celei din partea celalaltă pentru ca ele să îşi găsească şi la ele “acasă” mediul după care tânjesc (o lucrare care nu a fost deloc simplă, cu excavatoare şi tot felul de aranjamente, o desfăşurare de forţe impresionantă). Toate astea s-au realizat cu sprijinul altor specialişti din regiune (care, deci, cunoşteau detalii despre aceasta) şi cu sprijinul autorităţilor locale. Ultimul pas (şi cel care mi-a plăcut mie cel mai mult) a venit de la inginerul de care v-am pomenit la început: acesta a îmbunătăţit un fel de sistem mai vechi, amplasat pe marginea drumului, bazat pe o lumină care trebuia să le avertizeze pe căprioare când vin maşini şi să le facă să rămână pe loc. Totuşi, se pare că acest vechi sistem nu a dat rezultate sau, după cum spun ei, căprioarele s-au adaptat deja la respectiva lumină şi nu îl mai iau în seamă. Aşadar, Inginerul s-a gândit să folosească şi sunet de avertizare. A făcut câteva teste în preajma unei turme de căprioare, folosind nişte boxe şi nişte sunete despre care se consideră că ar fi percepute ca o alarmă de către acestea. Unele sunete le speriau de-a dreptul şi zicea că acestea nu trebuie folosite, pentru că nu vor să le SPERIE de tot, ci doar să le avertizeze. Aşadar, practic le-au pus spre audiţie tot felul de sunete, urmărindu-le reacţia. Cel mai haios a fost când gazda emisiunii a încercat el însuşi un avertisment, spunându-le simplu: “Căprioarelor, nu treceţi acum, vine o maşină, staţi pe loc”. Din păcate, căprioarele nu au reacţionat chiar deloc, aşa că s-au amuzat şi au ales alte sunete. Pentru că, spunea Inginerul, un singur sunet nu era de ajuns deoarece s-ar fi adaptat în timp la acesta. Aşa că, în interiorul dispozitivului, a montat un fel de ceas care, la un anumit interval, schimba sonorităţile de avertisment. Au testat noul sistem. Într-adevăr, la apropierea maşinii, sistemul (un fel de far dreptunghiular montat pe o bârnă, nu foarte înaltă) începea să piuie, iar căprioarele au reacţionat la el. Oamenii au revenit după trei luni pentru a vedea rezultatele. Rata deceselor căprioarelor a scăzut considerabil, devenind aproape nulă. Fantastic, nu?! Aşa m-am îndrăgostit eu de imperiu, pornind de la respectul şi grija faţă de căprioare. Sper să nu vi se pară că exagerez. Trăiesc într-o ţară în care, iată, un pâlc de căprioare devine o desfăşurare masivă de forţe. Imaginaţi-vă că pentru oameni se fac încă şi mai multe eforturi. O să revin, când mă voi îndrăgosti iar şi iar.

ok. îmi cer scuze pentru partea cu “poeta” din postarea precedentă. nu-s poetă. sunt li. şi ar trebui să mă mulţumesc cu asta. deh. Marius nu a mâncat cine ştie ce, dar ne-a spus nişte bancuri la care am râs cu poftă. ba chiar s-a ridicat să îşi ducă farfuria la chiuvetă, lucru care M-A SPERIAT ÎNGROZITOR. hei, dar unde te crezi, I AM THE QUEEN OF MY CASTLE AS LONG AS I AM IN THE KITCHEN apoi am văzut o megaemisiune jackass cu mii de cascadorii şi chestii absurde, dintre care preferata mea a fost cea în care pe pajişte erau doi căluţi din gheaţă, sculptaţi frumos, iar un idiot şi-a dat pantalonii jos, şi-a udat elementele cu apă şi apoi şi le-a lipit de căluţ, încălecându-l. n-are rost să ofer detalii despre faţa tipului, însă chestia asta mă duce cu gândul la vorba aceea românească “Pe mine m-ai omorât, dar cu calul ce-ai avut?”. am băut cam multă cola, deşi am zis că nu mai fac aşa mare păcat. de aici şi energia debordantă de care dau dovadă la ora 1.52 în noapte (3.52 la voi). sunt încălţată cu adidaşii, am pantalonii lila-mov, niciodată nu ştiu cum îi zice culorii ăsteia şi mai devreme am făcut nişte probe de alergat cu ei prin casă. aş vrea să scriu mult despre iubire (cică scrii despre asta în lipsa ei, ce chestie!), dar mă mulţumesc cu a vă prezenta reclama mea preferată în această perioadă, nu ştiu dacă rulează şi acasă, chiar aş vrea să-mi spuneţi dacă o ştiţi. altfel, visez să îmi fac o şuviţă verde, ceea ce e o tâmpenie totală, dar poate o să mă limitez la una mov-lila (niciodată nu ştiu cum îi zice culorii ăsteia). revin cu lucruri bune. când vor fi să fie.

cum s-ar spune, dacă tot e vorba de alergat, să fie alergătură, aşadar. am găsit la JJB adidaşii care mi-au plăcut cel mai mult şi pe care i-am şi cumpărat şi de abia aştept să îi testez la “joking” , dar şi la badminton, cu băieţii mei mâine. ce părere aveţi? tot astăzi am mai luat şi balsamuri de tot felul, de trup, de haine, de păr, de piele şi un fel de apă cu balsam frumos mirositor de pus în fierul de călcat pentru ca atunci când calci rufele, să o faci în mod plăcut şi să şi îmbălsămezi textila. de asemenea, nu m-am putut abţine şi mi-am luat nişte stockings plasă extrem de secsi care se lipesc pe pulpă sus, destul de negri ca să zic aşa şi un fel de lampă aromatizatoare pentru că, iată, mă ţin de chestii de fete. şi dacă tot e aşa, mă duc să prepar şniţele de pui pentru că în seara asta am musafiri, adică Musafirul, adică Marius. În Leigh este şi astăzi noros şi răcoros şi în curând va trebui să îmi iau şi o geacă de ploaie pentru că nu mai ţine aşa. Menţionez că am luat şi pahare foarte înalte cu foarte subţire picior pentru vremurile în care Musafirul va dori să bea şi altceva decât bere. Adică vin. Nu mai zic de dicţionarul Concise Oxford pe care l-am găsit la doar 12 lire şi de un Oxford pentru Business pe care l-am găsit INTACT la anticariat nou-nouţ cu doar o liră şi 50, achiziţie care îmi permitea să îmi aleg încă o carte gratuit, aşa că am luat un album de artă. despre restul destrăbălărilor mele, în episodul următor. acum, LA CRATIŢĂ, femeie!!!